Încerc, probabil voi descoperi (sau nu) care este sensul și rostul reluării acestui blog. Acum de exemplu scriu din nou pentru că cineva m-a provocat să îmi imaginez și să scriu un scenariu (de film evident) de cum va fi lumea “după”… După, însemnând pentru mine acest mix contemporan între apocalipsă (vezi perioada covid) combinată cu isterie, panică și de multe ori scârbă în care parcă toți monștrii noștri interiori au ieșit la suprafață făcând un party de toată frumusețea.

Este greu să-ți imaginezi un scenariu, însă totuși punându-mi imaginația la contribuție, scenariul ar fi o paralelă între un singur om și întreaga societate umană. Un simplu om care la un moment dat se îmbolnăvește la fel ca și întreaga societate. Făcând o paranteză îmi aduc aminte de multe discuții cu mulți oameni în care la sfârșit ajungeam inevitabil după multe controverse să tragem concluzia că trăim într-o societate bolnavă. Bănuiesc că nu doar mie mi se întâmpla să am senzația că trăiesc într-o lume a lui “Bulă” din bancurile românești în care de exemplu Shakespeare e considerat rasist (drept e că acest exemplu face parte dintr-un banc foarte prost). Ca și fapt, dacă considerăm că aceste gânduri “de bolnav” au fost acumulate într-un “nor” al gândurilor, atunci nu cred că e de mirare experiențele pe care le trăim din ce în ce mai intens acum.

Revenind la ideea noastră de bază, dacă organismul transmite creierului că e bolnav, atunci persoana respectivă începe să se trateze în funcție de gravitatea bolii, dacă boala e gravă atunci se ajunge și la tratamente dureroase. La fel și cu societatea umană, dacă am transmis că suntem bolnavi “ni se administrează” un antibiotic poate sau și mai grav citostatice, noi percepându-l la nivel uman ca o mare degringoladă.

 Întrebarea mea de simplă “celulă” dintr-un mare organism, noi ce facem, cum ne comportăm după tratament? Cum ne vom manifesta? Oare ne vom bucura câteva “clipe” de libertate și de frumos după care vom reveni din nou la cum să creștem producția, care mai sunt indicatorii de la bursă, ce creșteri salariale mai avem, ce casă/mașină/iaht ne vom lua, în ce vacanță exotică mai mergem? Sau ne dezmeticim (să nu folosesc prea orgoliosul și folositul cuvânt “trezi”) și ne vom da seama că: “Hei! trăim într-un sclavagism mascat în care 20% din oameni sau poate și mai puțini profită de 80% din oameni subjugându-i (vezi de exemplu toate postările de “ce bine suntem” din social media), cum combatem asta? Cum ne racordăm din nou la viața la sursa vieții? Cum ne responsabilizăm să nu mai fim egoiști, indiferenți? 

Defapt, întrebarea pe care eu, o mică celulă din marele organism, o pun este: cum să ne ridicăm de la gradul de moluscă la gradul de OM? Cred că în funcție de cum vom alege fiecare din noi, dar și la nivel de societate, de cum ne vom “vindeca”, lucrurile vor merge într-o direcție pozitivă sau evident negativă pentru noi, celulele. Pozitivă în sensul în care vom ajunge, cu timpul, la un nivel în care vom fi interconectați, în care ego-ul nu va mai fi ca acum, în care ne dăm seama că nu noi suntem cei care controlăm această viață și ne va păsa mult mai mult unul de altul și de tot ce ne înconjoară. Iar scenariul negativ va fi acela în care nu ne schimbăm mai deloc și atunci ni se va administra un tratament din ce în ce mai puternic până ne vom da seama și vom ajunge la scenariul pozitiv.

Și pentru a încheia într-o notă optimistă, am citit undeva cândva aceste rânduri: “Schimbarea este unicul element cel mai important din viață. Schimbarea, când vine din Eul tău interior, înseamnă creștere, expansiune și evoluție.”